Acest site este cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională

EVENIMENTE/ŞTIRI / Planificări de decolmatare pe pârâul Chereș (Széles patak) și pe pârâul Mare (Aszó pataka), Cetățuia, situl Natura 2000 Bazinul Ciucului de Jos (ROSCI0007)

27 martie 2013 - nu sunt comentarii

În ultima vreme s-au înmulțit plângerile deținătorilor de terenuri agricole cu privire la prezența castorului (Castor fiber), specie protejată, reintrodusă recent în România. Castorii construiesc baraje mici pe pâraie în cazul în care apa nu este suficient de adâncă pentru a înota în siguranță. În cazul în care apele devin mari (ploi, topirea zăpezii), din cauza barajelor, apa poate ieși temporar din albie și poate inunda terenurile agricole ale oamenilor sau chiar și drumuri agricole.



În cazul drumurilor agricole problema nu este în totalitate cauzată de castori, pentru că dacă apa poate forma bălti pe drum, atunci înseamnă că drumul este într-o stare de degradare înaintată, așadar nu contează cauza (castorii sau ploaia), oricum apa va sta pe drum. Când este vorba de fânețe sau terenuri arabile este de înțeles protestul, dacă din cauza castorilor iese apa din albia pâraielor, pentru că prezența permanentă a apei face imposibilă cultivarea terenurilor. Problema, însă, trebuie rezolvată cu profesionalism.

Cele mai multe sesizări au venit din zona comunei Sânsimion, care acoperă o mare parte din situl Natura 2000 Bazinul Ciucului de Jos, cu niște pâraie potrivite pentru castori. Așa s-a întâmplat și pe 05.03.2013, când, în același zi, am primit înștiințări de la Primăria Sânsimion și de la Administrația Bazinală de Apă Olt, Sistemul de Gospodărire a Apelor Harghita. În înștiințarea SGA-ului am aflat, că pentru anul 2013 este programată decolmatarea Pârâului Chereș și Pârâului Mare (zona Cetățuia, comuna Sânsimion), care sunt în interiorul sitului ROSCI0007. Programul spune că vegetația de-a lungul Pârâul Chereș va fi defrișată și albia decolmatată pe o lungime de 1500 m (amonte confluența cu râul Olt), iar Pârâul Mare pe o lungime de 500 m (amonte confluența cu râul Olt). Înștiințarea mai precizează că lucrarea este urgentă, pentru că albiile pâraielor sunt colmatate, fapt agravat și de castori, ceea ce a dus la inundarea a zeci de hectare de terenuri agricole. SGA HR ne-a invitat în aceeași înștiințare la o întâlnire de lucru la fața locului.

Înștiințarea Primăriei Sânsimion solicită rezolvarea problemelor castorilor pe Pârâul Mare și Pârâul Fișag, pentru că pe pâraiele respective sunt multe baraje care pun în pericol de inundare a cca. 150 de ha de terenuri agricole, iar proprietarii acestora nu pot aacesa subvențiile agricole APIA, dacă terenurile nu sunt cultivate.
Dimensiunea terenurilor care au fost inundate din cauza Pârâului Chereș și Pârâului Mare (zeci de hectare) și dimensiunea terenurilor care sunt în pericol de inundare din cauza Pârâului Mare și Pârâului Fișag (150 ha) aparent sunt supraestimate, realitatea fiind la numai câteva hectare. Custodia sitului Natura 2000 va depune o cerere la SGA HR și la Primăria Sânsimion prin care va solicita punerea pe o hartă a dimensiunilor și locațiilor exacte ale terenurilor sus amintite, pentru ca, în viitor, aceste terenuri să fie monitorizate de către Custode, iar proprietarii terenurilor să fie contactați  de către Custode.

Ieșirea pe teren s-a efectuat în data de 12.03.2013 și au participat: Miklós Géza (director SGA HR), Kilyen Árpád, Sándor Erzsébet (S.G.A. HR), Fábián László (primar Sânsimion), Csató Gábor (viceprimar Sânsimion), Demeter László (biolog, Asociația Misgurnus), Sugár Szilárd, Fülöp Tihamér (experți în mamifere, Asociația Grupul Milvus), Marius Reit (Fundația Carpați, responsabili pentru planul de management a castorului în România), Claudiu Pașca (expert, I.C.A.S. Brașov) și Pilbáth G. Attila (Organizația GeoEcologică ACCENT).

În urma discuțiilor de pe teren s-a întocmit un proces verbal, prin care sunt enumerate soluțiile pentru reducerea impactului lucrării, dar și speciile și habitatele protejate din zona lucrărilor planificate a căror stare va fi monitorizată în continuu. Procesul verbal va servi ca baza a solicitării Avizului Custodelui pentru cele 2 lucrări, Avizul urmând să fie solicitat la o dată ulterioară (dacă va fi cazul). Lucrările vor fi monitorizate permanent pe teren pentru a asigura protejarea valorilor naturale a Bazinului Ciucului de Jos ROSCI0007. Publicul larg va fi informat despre evenimentele ulterioare.

În viitor dorim să luăm legătura directă cu fiecare deținător de teren care suferă de inundații din cauza castorilor, pentru a găsi soluții optime și pentru proprietari, dar și pentru castori. Anii 2011 și 2012 au fost cei mai secetoși din ultimii 50, astfel trebuie să fim responsabili cu resursele noastre de ape evitând orice activitate inutilă de desecare în Bazinul Ciucului de Jos.

În cazul nerespectării prevederilor legale privind interzicerea arderilor de vegetație uscată Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură – APIA va suspenda subvențiile pentru deținătorii terenurilor igienizate prin arderea vegetației, iar Garda Națională de Mediu – Comisariatul județean Harghita va aplica amenzi în valoare de 3.000 – 6.000 lei persoanelor fizice și 25.000 – 50.000 lei persoanelor juridice. În acest sens, Custodele solicită de la proprietari ca să depună cât multe sesizări cu privire arderea vegetației uscate (care din păcate este cea mai întâlnită practică în activitățile de igienizare a terenurilor, pășunilor și fânețelor), care pe lângă pierderea subvențiilor APIA, înseamnă și dosar penal (chiar și pușcărie) și amendă pentru făptuitor.

În conformitate cu prevederile OUG nr. 195/2005 este interzisă arderea miriștilor, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase și se constituie contravenție nerespectarea acestor prevederi (se sancționează  cu amendă de la 3 000 lei la 6 000 lei pentru persoane fizice și cu amendă de la 25 000 lei la 50 000 lei pentru persoane juridice)? De asemenea se constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an, sau cu amendă penală de la 30 000 lei la 60 000 lei, dacă arderile au fost de natură să pună în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau vegetală.


Custode,
Organizația GeoEcologică ACCENT

Documente:


Înapoi


Momentan nu sunt comentarii. Fii TU primul care comentează. !


Nume
E-mail (nu este public)
Mesaj
Pentru a trimite comentariul va rugam sa copiati codul de securitate de mai sus.

PROIECT IMPLEMENTAT ÎN PARTENERIAT CU

VREMEA

MIERCUREA CIUC

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficiala a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe confinanţate de Uniunea Europeana, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro
Powered by Blue Media Studio