Acest site este cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională

ROSCI0007 / Specii


Specii de interes comunitar din Formularul Standard al sitului

PLANTE


Saxifraga hirculus – ochii șoricelului
Plantă perenă cu tulpini simple, erecte înalte de 10-40 cm. Frunze bazale lanceolate, cu marginea întreagă, lungi de 1-3 cm, late de 3-5 mm. Cele tulpinale numeroase, apropiate între ele, liniar lanceolate sau slab patulate, glabre sau puțin ciliate. Flori terminale solitare sau câte 2-5, petale galbene, uneori portocaliu punctate, obovate, eliptice sau a lungit ovate, lungi de 8-12 mm, late de 3-3,5 mm. Răspândire: mlaștini cu mușchi.


Foto: Szabó Anna


Angelica palustris – angelica de baltă
Plantă cu tulpină înaltă de 50-125 cm, erectă, puternic costată, cu coastele ușor aripate, ramificată în partea superioară. Frunzele bazale și tulpinale inferioare sunt mari, lung pețiolate. Umbelule cu flori numeroase, lung pedicelate. Petale albe sau alburii, lungi de 1,5 mm și late de 1 mm. Fructe lung pedicelate, mici, lungi de cca. 4,5 mm și late de 3 mm, elipsoidale. Răspândire: fânețe umede, turboase, mai ales în tufărișuri, specie foarte rară.


Foto: Szabó Anna


Ligularia sibirica – curechiul de munte
Plantă perenă cu tulpină dreaptă, erectă, înaltă de 50-120 (150) cm. Frunzele bazale și tulpinale inferioare foarte lung pețiolate, triunghiular ovate, pe margini accentuat dințate, viu verzi, glabre și netede. Frunze mijlocii asemănătoare. Flori galbene. Răspândire: prin depresiuni, lunci, mlaștini, pajiști și păduri în locuri mlăștinoase, buruienișuri din lungul văilor, în regiunea montană și subalpină.


Foto: Szabó Anna


Agrimonia pilosa – turița mare
Plantă erbacee perenă, de 50-150 cm înălțime, cu tulpină erectă, păroasă. Frunze dispuse altern, compuse din foliole cu baza îngustată, pe dos păroase numai pe nervuri. Flori cu petale palid galbene, cu receptacul de 4-5 mm lungime (inclusiv ghimpii). Specia se prezintă ca indivizi izolați prin fânețe, precum și pe marginile pădurilor și ale tufărișurilor. Specia se dezvoltă în pajiști uscate spre ușor umede, în tufișuri și la marginea pădurilor.

SPECIA NU A FOST GĂSITĂ ÎN SIT!


NEVERTEBRATE

Vertigo angustior
Melc (gasteropod pulmonat) de dimensiuni reduse (înălțime 1,5- 2 mm, diametru până la 1 mm) cochilia având culoare maron-gălbuie. Specifică este prezența a 4 protuberanțe („dinți”) în profilul deschiderii cochiliei. Trăiește pe soluri umede, chiar mlăștinoase, dar nu rezistă la perioade prelungite de uscăciune. Preferă zone cu iarbă puțin înaltă, bine însorite, în lunci umede cât și în litieră.


Foto: Sárkány-Kiss Endre


Vertigo moulinsiana
Melc cu dimensiuni reduse (înălțime 2-2,7 mm, diametru 1,5 mm) a cărui cochilie este gălbuie sau brun roșcată cu suprafață netedă. Specifică este prezența a patru (mai rar a cinci) protuberanțe în profilul deschiderii cochiliei. Trăiește pe soluri umede, zone mlăștinoase cu stuf și rogoz, pe malul râurilor. Nu preferă zonele des cosite sau pășunate.


Foto: Sárkány-Kiss Endre


AMFIBIENI
 
Bombina variegata – buhaiul de baltă cu burta galbenă
Este o broască de dimensiuni mici, de până la 5 cm. Corpul este aplatizat, iar capul mare are botul rotunjit. Abdomenul și gușa sunt colorate în galben, pe fondul căruia apare un desen marmorat cenușiu spre negru, dominant fiind, însă, pigmentul galben. Ocupă orice ochi de apă, preponderent bălți temporare, putându-se reproduce inclusiv în denivelări ale solului ce conțin sub un litru de apă. Este o specie cu activitate atât diurnă cât și nocturnă, preponderent acvatică, extrem de tolerantă și rezistentă.


Foto: Demeter László


Triturus cristatus
– tritonul cu creastă

Este cea mai mare specie de triton din România, având dimensiuni de până la 16 cm, femelele fiind mai mari decât masculii. Coloritul ventral este galben până spre portocaliu, cu pete negre, neregulate, ce alcătuiesc un desen mozaicat. În perioada de reproducere masculii au o creastă dorsală înaltă și dințată, care începe din dreptul ochilor. Este o specie predominant acvatică, preferând ape stagnante mari și adânci, cu vegetație palustră. În perioada de viață terestră preferă pajiștile umede. Este întâlnit frecvent în iazuri și lacuri cu vegetație acvatică. 


Foto: Demeter László


PEȘTI

Cottus gobio – zglăvoaca
Este un pește mic (9-16 cm) cu cap mare, ochi așezați deasupra, apropiați unul de celălalt și bulbucați. Culoarea corpului variază de la galben-brun-cenușiu până la brun-roșcat, corpul fiind brăzdat cu benzi late, transversale, de culoare mai închisă. Zglăvoaca stă ascunsă pe sub pietre, veșnic la pândă. Hrana sa este formată din larvele de fund și din icre. Se întâlnește în majoritatea apelor noastre de munte, în zona păstrăvului, coborând rar în zona lipanului.


Foto: Imecs István


MAMIFERE

Canis lupus – lupul
Un animal sociabil: se asociază și formează haite ce pot număra până la 15 indivizi. Teritoriul unei haite poate avea între 100 și 1.000 km² și este marcat periodic olfactiv (cu urină și fecale) și auditiv. Este o specie preponderent carnivoră, hrana animală fiind variată: de la cerbi, căpriori, mistreți, iepuri, bursuci, micromamifere, diferite specii de păsări, până la animale domestice: oi, viței, mânji, porci și chiar câini. De regulă prădează animale slăbite sau bolnave și doar arareori poate captura animale sănătoase. Când are ocazia consumă și cadavre. Trebuie menționat că nu atacă omul. Blana adulților variază mult în funcție de anotimp și habitat: gri albicioasă, negru, galben-roșcat, cenușie cu nuanțe negricioase. Blana puilor este de culoare brună-cenușie închis. Maturitatea sexuală este atinsă la vârsta de 2 ani. Lupoaica fată în medie de 5 pui. Este o specie care trăiește într-o varietate de habitate, având nevoie de locuri liniștite și de hrană din abundență în perioada de creștere a puilor.


Foto: Kecskés Attila


Ursus arctos – ursul brun
Cântărește în mod obișnuit 150-200 kg. Cea mai mare greutate este atinsă în sezonul autumnal înainte de retragerea în bârlog. Blana este de culoare brună deși la unii indivizi aceasta poate fi aproape neagră. Maturitatea sexuală este atinsă la vârsta de 3 - 4 ani. Perioada nupțială are loc în lunile iunie-iulie. Femela fată abia în februarie între 1 și 4 pui (de obicei 2). Este un animal omnivor: raportul dintre cantitatea de hrană vegetală și cea animală depinde de anotimp. După ieșirea din bârlog consumă predominant hrană animală, iar odată cu încălzirea vremii și dezvoltarea vegetației își diversifică meniul care constă din diferite specii de graminee, fructe, rădăcini și diverse specii de ciuperci. Este o specie adaptată habitatelor forestiere. Necesită atât locuri liniștite în care să se poată odihni în timpul zilei cât și zone în care să găsească hrană din abundență. În perioada de toamnă când trebuie să câștige rapid în greutate are nevoie de cantități mari de fructe, dar și de hrană de origine animală.


Foto: Imecs István


Myotis myotis – liliacul comun
Specie de talie mai mare, are lungimea urechii de peste 26 mm, cu marginea externă curbată și prevăzută cu 7-8 pliuri transversale. Blana este scurtă, cu baza perilor de culoare brună, culoarea dorsală fiind cenușie, iar cea ventrală alb-cenușie. Liliacul comun poate măsura 67-79 mm, are anvergura aripilor de 350-450 mm, iar greutatea de 28-40 g. Habitatele de hrănire ale liliacului comun sunt lizierele pădurilor, crângurile, pădurile foioase mature și pășunile mozaicate. Adăposturile principale sunt reprezentate de peșteri, pe care le folosește pe toată durata anului. Formează colonii de reproducere, de naștere și de hibernare în peșteri și chiar în clădiri, a căror mărime este ordinul sutelor sau chiar miilor de exemplare (o mie-două mii).


Foto: Barti Levente


Myotis blythii – liliacul comun mic
Specie de talie mai mică are lungimea urechii sub 26 mm, cu marginea externă dreaptă și prevăzută cu 5-6 pliuri transversale. Majoritatea exemplarelor au o pată albicioasă, ștearsă, pe frunte. Blana este scurtă, cu baza perilor de culoare cenușiu-închis, culoarea dorsală este cenușie, iar culoarea de pe partea ventrală este alb-cenușie. Lungimea trunchiului este de 62-70 mm, anvergura aripilor de 350-400 mm, iar greutatea de 15-28 g. Adăposturile principale și permanente sunt peșterile, iar habitatul de hrănire este format din crânguri, liziere de păduri, pășuni și fânețe. Coloniile de iarnă sunt compacte, folosind termoreglarea colectivă.

SPECIA NU A FOST GĂSITĂ ÎN SIT!



Momentan nu sunt comentarii. Fii TU primul care comentează. !


Nume
E-mail (nu este public)
Mesaj
Pentru a trimite comentariul va rugam sa copiati codul de securitate de mai sus.

PROIECT IMPLEMENTAT ÎN PARTENERIAT CU

VREMEA

MIERCUREA CIUC

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficiala a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe confinanţate de Uniunea Europeana, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro
Powered by Blue Media Studio